Home » Știință » A fost descoperită cea mai mică stea măsurată vreodată. În jurul său s-ar putea dezvolta planete asemănătoare Pământului

A fost descoperită cea mai mică stea măsurată vreodată. În jurul său s-ar putea dezvolta planete asemănătoare Pământului

A fost descoperită cea mai mică stea măsurată vreodată. În jurul său s-ar putea dezvolta planete asemănătoare Pământului
Publicat: 15.07.2017
O echipă de cercetători din cadrul Universităţii Cambridge a descoperit cea mai mică stea măsurată până în prezent. Steaua are o dimensiune cu puţin mai mare decât Saturn, iar forţa sa gravitaţională este de 300 de ori mai puternică faţă de cea pe care o resimt oamenii pe Pământ.

Experţii consideră că zonele din apropierea stelelor de dimensiuni mici pot ascunde planete de mărimea Pământului care ar putea conţine apă lichidă, informează Science Daily.

Noua stea a fost denumită EBLM J0555-57Ab şi se află la şase sute de ani lumină distanţă. Aceasta face parte dintr-un sistem binar şi a fost identificată în momentul în care a trecut prin faţa ,,fratelui” său mai mare.

,,Descoperirea dezvăluie cât de mici pot fi unele stele,” a declarat Alexander Boetticher, principalul autor al studiului. „Dacă această stea ar fi avut o masă  puţin mai mică, reacţia de fuziune a hidrogenului în miezul său nu ar fi putut fi susţinută, iar steaua s-ar fi transformat într-o pitică brună,” adaugă el.

EBLM J0555-57Ab a fost identificată prin intermediul experimentului WASP în momentul eclipsei stelare din sistemul binar. Noua stea are o masă comparabilă cu cea estimată a stelei TRAPPIST-1, dar raza sa este cu 30% mai mică. ,,Aceste stele pitice furnizează condiţii optime pentru descoperirea planetelor asemănătoare Pămâtului,” a declarat Amaury Triaud, cercetător din cadrul Universităţii Cambridge.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Descoperire uimitoare a savanţilor: soarele nostru a avut un ”frate geamăn malefic” vinovat pentru dispariţia DINOZAURILOR. Totodată, toate stelele se formează în perechi

O nouă ”stea” va apărea pe cer în anul 2022. ”Este o realizare ce ţine de o şansă la un milion” – VIDEO

Astronomii au observat, pentru prima dată, un fenomen astronomic complex prezis în anii 1930. Contrazice teoriile lui Einstein şi Newton

O linguriţă din materialul acestor corpuri cereşti cântăreşte un miliard de tone. Ce sunt şi cum se formează aceste misterioase obiecte spaţiale?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cluburile de alergare au devenit noile aplicații de dating
Cluburile de alergare au devenit noile aplicații de dating
Nokia, una dintre primele companii de telefonie, lansează o arhivă online cu istoria brandului
Nokia, una dintre primele companii de telefonie, lansează o arhivă online cu istoria brandului
Mormânt cu 11 înmormântări din aceeași familie, descoperit în apropiere de Luxor
Mormânt cu 11 înmormântări din aceeași familie, descoperit în apropiere de Luxor
O nouă tehnică de cartografiere a creierului dezvăluie informații despre funcțiile sale superioare
O nouă tehnică de cartografiere a creierului dezvăluie informații despre funcțiile sale superioare
Americanii confundă stelele de pe cer cu drone
Americanii confundă stelele de pe cer cu drone
Doar o fracțiune din hidrogenul ascuns sub pământ ar putea alimenta întreaga planetă timp de 200 de ani
Doar o fracțiune din hidrogenul ascuns sub pământ ar putea alimenta întreaga planetă timp de 200 de ani
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice